Anamaria Antoci sau refuzul de a fi un artist mediocru

comment 1
GȂNDURI, OAMENI

Anamaria Antoci sau refuzul de a fi un artist mediocru

Pe Ana o ştiu de ceva vreme, de când eram mică de fapt şi ieşeam în fața blocului să mă joc cu alți copii. De pe vremea când mergeam la Palatul Copiilor din Botoşani la diferite activități şi când, la rândul ei, era înscrisă la cursul de gimnastică.

Apoi ne-am reîntâlnit la liceu, în trupa de teatru a Colegiului Național A.T.Laurian – « Drama Club ». Pe vremea când se monta piesa « Visul unei nopți de vară » de W.Shakespeare, sub îndrumarea unor oameni talentați ca Volin Costin, Victoria Bucun şi Silvia Răileanu. Eu eram o zână, iar Ana juca rolul lui Puck.

Apoi am terminat studiile liceale şi drumurile noastre au pornit înspre capitale diferite, dar am păstrat legătura. Am rămas în contact pentru că este genul de om pe care eu personal îl appreciez mult : sincer, autentic, ambițios, îndrăzneț şi cald. Un om care ştie ce vrea, care luptă pentru a îşi atinge obiectivele, dar care, în acelaşi timp, nu uită să fie femeie şi să îşi exprime la tot pasul sensibilitatea şi creativitatea.

Cu mare plăcere vă invit aşadar să descoperiți o parte din ea şi să luați cunoştință de diferitele proiecte frumoase la care a lucrat sau care sunt în curs de desfăşurare şi duc România înspre orizonturi frumoase.

Povesteşte-mi puțin despre tine şi despre ce îți face ție plăcere în viață…

Anamaria Antoci : „Toți prietenii mă descriu ca fiind plină de energie şi foarte ambițioasă…

Micile mele plăceri ar fi: latte machiatto, bistrourile cochete, vinul rosé sec şi board games-urile.

Iar marile plăceri sunt : prietenii mei cei mai apropiați, care m-au ajutat să-mi stabilesc un set valori după care funcționez, de la care am învățat enorm şi de care nu mă satur niciodată, călătoriile în locuri noi şi socializarea cu oameni frumoşi.”

Ai vreun motto după care te ghidezi ?

Anamaria Antoci : „Am un motto pe care l-am descoperit în liceu «Daca nu poți vedea lumea pe care o doreşti, visează.». Însă în ultimul timp cred din ce în ce mai mult în faptul că «totul se întâmplă cu un scop».”

Care e meseria ta ? Vorbeşte-mi puțin despre parcursul tău, te rog.

anamaria antociAnamaria Antoci : „Îmi place să mă descriu ca un muncitor în domeniul cultural. «A cultural worker » notez în toate aplicațiile pe care le depun. Mereu am fost animată de dorința de a fi artist. Ca urmare, am dat la coregrafie la UNATC Bucureşti pentru a deveni coregraf de teatru. Însă studiile practice din cadrul facultății s-au axat în principal pe dans contemporan, o zonă care nu mă atrăgea în mod special. Treptat, realismul şi pragmatismul care mă caracterizează m-au făcut să conştientizez că nu aş putea fi niciodată mai mult decât un artist mediocru.

Printr-o conjunctură fericită, în anul II de facultate am început să colaborez cu ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti, intrând astfel în echipa de organizare a unor proiecte culturale şi evenimente artistice. Inițial am fost însoțitor de grup, translator pentru artişti străini, iar până la terminarea facultății am început să coordonez proiecte culturale şi să fiu responsabilă de toate etapele de desfăşurare ale acestora.

După un master în management cultural, câțiva ani plini de muncă pentru festivaluri, proiecte şi evenimente de mare anvergură, apoi experiența Institutului Cultural Român, m-am ales cu o meserie: coordonator de proiecte culturale (sau manager de proiect).”

Concret, cu ce te ocupi astăzi ?

Anamaria Antoci : „Acum 2 ani şi jumătate am început să cochetez destul de intens cu producția de film independent, iar în prezent acesta este principalul meu domeniu de activitate. Lucrez la o casă de producție de film (4 Proof Film). Anul trecut mi-am înființat şi propria firmă, Tapioca Film, în care sunt asociată cu 3 prieteni foarte buni – un editor şi doi directori de imagine.

filmare_ARTA

Credit foto George Gänæaard

Deşi această activitate este foarte solicitantă şi îmi ocupă mai tot timpul, am continuat să colaborez cu ARCUB, pentru care coordonez în fiecare an cel puțin 1-2 proiecte care îmi sunt foarte dragi.

Şi, în plus, pentru că nu am putut abandona definitiv domeniul dansului, anul trecut am înființat împreună cu o coregrafă şi prietenă foarte bună, Simona Deaconescu, compania de dans Tangaj Dance (www.tangajdance.com).

filmare_LA TIMPPentru realizarea diferitelor proiecte în care sunt implicată (film, spectacol de dans, festival, etc.), energia mea e divizată între diferitele etapele de realizare : de la bugetare, propunere de activităţi, selecţie de artişti, parte de logistică, stabilirea programului, negociere cu artiştii, relaţia cu partenerii, stabilirea locaţiilor, obţinerea autorizaţiilor necesare pentru derularea evenimentelor, etc., până la obținerea finanțărilor (partea cea mai dificilă).”

Ce te stimulează în activitatea ta ?

Anamaria Antoci : „Mă stimulează artiştii talentați şi proiectele cu o amprentă artistică personală cât mai puternică. Cred cu tărie în faptul că oricât de bine mi-aş face eu treaba de producător sau manager, cel mai important lucru pentru succesul unui proiect este potențialul artistic.”

Proiecte recente frumoase ?

Anamaria Antoci : „Înainte de a vorbi despre cele mai recente proiecte, aş vrea să menționez scurt-metrajul de dans ‘Silent Places’ (finalizat la sfârşitul anului trecut). Îmi este foarte drag din două motive : în primul rând, este vorba despre un proiect care îmbină dansul şi arta cinematografică, iar în al doilea rând, este primul film pentru care am obținul creditul de producător. În plus, sunt mândră pentru că a fost selectat în cadrul a multor festivaluri de gen din lume, cel mai recent fiind San Francisco Dance Film Festival, unde a fost premiat cu o Mențiune Onorabilă.

silent places ana

Credit foto Oleg Mutu

Printre proiectele recente frumoase, se numără scurt-metrajul «Artă», în regia lui Adrian Sitaru. A avut premieră mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția şi circulă în prezent în multe alte festivaluri internaționale. Este o producție 100% independentă 4 Proof Film, realizată fără niciun fel de finanțare şi apreciată de critica de specialitate.

Poster_Arta

Aş mai menționa şi cel mai recent produs cultural realizat sub umbrela Tangaj Dance, spectacolul de dans contemporan «0002BIRDVILLE». Acesta a avut premiera în Bucureşti pe 7 şi 8 octombrie în cadrul Explore Dance Festival – ediția a IX-a (în co-producție cu Asociația 4 Culture, WASP – Working Space and Production, Life Long Burning și Battery Dance Company New York). Spectacolul are un sistem interactiv de generare a proiecțiilor video conectat direct la mișcarea dansatorilor, la sunetele și respirațiile lor, astfel încât muzica se creează live pe scenă. Pentru acest proiect am obținut finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin programul „București 555″, şi Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.”

Proiecte în curs sau de viitor despre care doreşti să vorbeşti ?

Anamaria Antoci : „Sunt foarte entuziasmată de două filme de lung-metraj, ambele în regia lui Adrian Sitaru, acestea fiind primele proiecte de lung-metraj la care am ocazia să lucrez :

  • Primul dintre ele, intitulat «Ilegitim», este realizat no budget, iar filmările s-au încheiat luna trecută, pe 25 octombrie şi acum este în post-producție. Proiectul este filmat în stilul ciné vérité şi implică şi actori neprofesionişti.
1378790_1488247431450192_5559867864742621565_n

Credit foto George Gänæaard

  • Cu cel de-al doilea film, «Fixeur», suntem în pregătire (casting, location scouting, etc.), iar filmările, care vor începe la mijlocul lui februarie 2015, vor dura 6 săptămâni. Este vorba despre o co-producție cu Franța, care anul trecut a participat în două co-production market-uri internaționale (Cinelink Sarajevo, unde a obținul CNC France Award, şi Les Arcs Co-production Village) şi beneficiază de sprijin din partea Centrului Național al Cinematografei, obținând de asemena şi un grant de dezvoltare al Programului MEDIA (Europa Creativă).

Iar mai nou, nu cu multă vreme în urmă, m-am întors din Koln, de la  unde workshop-ul de producție de film EAVE – European Producers Workshop, unde am avut ocazia să prezint proiectele la care lucrez unui număr mare de Decision Makers din industria internațională de film. Acest workshop, care s-a desfăşurat în perioada martie-noiembrie, mi-a oferit ocazia să intru într-o rețea internațională de producători de film şi, cel mai important, mi-a permis să particip la un program de training foarte interesant şi util pentru dezvoltarea mea profesională.”

Acum că mi-ai povestit multe despre ocupațiile şi activitățile în care eşti implicată personal, hai să vorbim puțin şi despre ce se întâmplă în România la un nivel mai global… Ce spectacole/filme frumoase româneşti te-au marcat şi recomanzi ?

Anamaria Antoci : „De vreo 3 ani încoace recomand spectacolul de teatru «ÎNGROPAŢI-MĂ PE DUPĂ PLINTĂ», în regia lui Yuri Kordonsky. Se joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti, Sala Liviu Ciulei.

Aş menționa de asemena şi câteva dintre filmele mele româneşti preferate, pe care le recomand cu mare căldură, însă m-aş bucura ca lumea să meargă să vizioneze toate filmele româneşti. Mai ales având în vedere faptul că se lansează destul de puține în fiecare an…

  • « A fost sau n-a fost? », regia Corneliu Porumboiu
  • « Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii », regia Cătălin Mitulescu
  • « Pescuit sportiv », regia Adrian Sitaru
  • « Marți, după Crăciun », regia Radu Muntean”
Români pe care îi admiri în domeniul tau, dar şi în alte sfere de influență ?

Anamaria Antoci : „Cum ziceam şi mai devreme, mă inspiră artiştii care reuşesc să-şi definească un stil, o amprentă unică a lor.

În domeniul filmului, îi admir pe regizorii Noului Val Românesc (Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Marian Crişan, Adrian Sitaru, etc.) care, împinşi de lipsa surselor de finanțare, au reuşit să reinventeze cinema-ul, abordând un stil realist, de cele mai multe ori minimalist, şi să poziționeze cinematografia românească pe un loc important în industria internațională.”

Cum ai descrie viața artistică românească din ziua de azi ? 

Anamaria Antoci : „Cred că în România este un nivel foarte ridicat nu doar de creativitate artistică, ci şi de inovație. Dar cei mai creativi suntem în a găsi resurse şi modalități prin care să ne realizăm produsele culturale şi să le aducem în fața publicului. Viața artistică contemporană în țară este îngrădită foarte tare de lipsa fondurilor, însă şi artiştii s-au demotivat în a-şi mai investi energia în proiecte independente, aşteptând mai mereu fonduri de la stat sau încercând să obțină finanțări private, parteneriate, bartere.

Cu toate astea, este valabil cel puțin în oraşele mari, oferta culturală este destul de mare şi diversificată. Există din ce în ce mai multe evenimente artistice şi festivaluri, multe dintre ele internaționale, spații culturale noi destinate în special proiectelor independente şi artiştilor tineri. Avem festivaluri care au ajuns la un număr considerabil de ediții, cu un nivel artistic din ce în ce mai ridicat de la un an la altul. Dacă vara mă bucur de Festivalul Internațional de Film Transilvania de la Cluj, Bucharest Music Film Festival, Bucharest Jazz Festival şi multe alte evenimente outdoor, toamna vine cu Les Films de Cannes Bucarest, Anim’est – Festivalul Internațional de Film de Animatie, Festivalul Național de Teatru, Explore Dance Festival şi multe altele.”

Ce anume apreciază publicul român ?

Anamaria Antoci : „Întotdeauna trebuie să ştim cui se adresează un anume produs cultural. Eu cred că există un public pentru orice, e nevoie doar să-l identifici şi să reuşeşti să-l atragi.

Dacă vorbim de film, bineînțeles că publicul larg este atras de comercial, de filme de box office american. De tot ce este împachetat frumos şi ajunge cu uşurință la el. Însă întotdeauna va aprecia şi produsele de calitate. Trebuie să investim la fel de mult, sau chiar mai mult, în etapa de distribuție şi promovare a unui film, nu doar în procesul de producție. Este absurd să ne aşteptăm ca publicul să cumpere un produs despre care n-a auzit sau care este expus fără niciun efort comercial sau de comunicare.”

Un sfat, un cuvânt de rămas bun ?

Anamaria Antoci : „Dacă ar fi să dau un sfat, aş zice tinerilor să nu se grăbească în a accepta orice job. Dimpotrivă, să aibă răbdare şi să îl caute pe acela care li se potriveşte şi îi caracterizează. Nimic nu se compară cu sentimentul de a lucra din plăcere şi de a avea curajul să crezi că orice este posibil !”

Acestea fiind spuse, vă urez tuturor un week-end pe măsura aşteptărilor voastre şi sper să aveți parte de momente frumoase, fie ele acasă, la cinema, la un spectacol, într-o cafenea !

Iar de vreți să urmăriți procesul de producție al filmului „La timp”, vă invit să dați like paginei Facebook creată în acest scop.

În sfârşit, pentru proiecte artistice în domeniul dansului (dar nu numai), o puteți contacta pe Anamaria pe site-ul www.tangajdance.com.

Andreea

 The English version here

Posted by

O viziune modernă a României, cu povești fascinante, peisaje frumoase, idei interesante și oameni care inspiră. Un loc unde oricare dintre noi se poate regăsi, în care România e văzută fără retuşuri : frumoasǎ, fascinantǎ, primitoare, superficialǎ, indiferentǎ sau paradoxalǎ. O schiță a României de azi.

1 Comment so far

  1. Pingback: Anamaria Antoci or the refusal of being a mediocre artist - Lively Romania

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.